Mărțișoare

Nu am înțeles niciodată tradiția asta cu ziua de 1 Martie, motiv pentru care am născocit un procedeu special prin care dăruiesc mărțișoarele în fiecare an: le trimit prin poștă. Nu curier rapid și nici serviciu special de livrare ușă-n-ușă. Prin poștă,  ca plic recomandat. Adică destinatara mărțișorului primește acasă un bilețel, în căsuța poștală,  prin care este rugată să se ducă la Oficiul Poștal de unde trebuie să-și ridice plicul.  Apoi stă la coadă, pierde timpul privind funcționarele de la ghișeu cum caută prin zecile de plicuri așezate în cutiuțele acelea de lemn și, într-un final glorios prezintă buletinul de identitate pentru a ridica de acolo prețiosul trofeu: un mărțișor de la mine.

În felul acesta scap de efectele neplăcute ale dăruirii directe al micului cadou artizanal: efuziuni gratuite și admirație falsă față de minuscula bucată de tinichea, ceramică sau plastic, pictată nostim sau kitschos și legată cu nelipsitul șnuruleț alb/roșu.

De fapt nici măcar nu mă ocup personal cu trimisul mărțișoarelor: cu o săptămâna înainte, îi dau bani bătrânului portar de la clinică și-l rog să se ducă la tarabe, să ia cele mai ieftine mărțișoare și să le pună apoi la Poștă, conform listei de adrese pe care i-o înmânez împăturită frumos. Evident din această listă nu lipsesc: consoarta mea Vezuvia, directoarea clinicii, asistentele, precum și fetele de la stabilimentul doamnei Edmunda, care abia așteaptă să mai iasă puțin din ”țarc”, chiar dacă Poșta e relativ aproape de locația lor.

Și anul acesta am procedat la fel. Drept pentru care, Vezuvia a plecat de acasă mai devreme pentru a se abate din drumul ei zilnic și a ajunge la Poștă înaintea pensionarilor care se duc acolo pentru plăti diverse facturi sau pur și simplu pentru a se afla în treabă. La fel și șefa clinicii și asistentele, care azi vor ajunge la serviciu cu o oră mai târziu din același motiv.

Azi voi sta închis în cabinet toată ziua. Detest să văd cum femeile din clinică defilează pe holuri, purtând mărțișoarele prinse de halat, ca pe niște decorații primite în urma vreunui război crâncen. De fapt, dacă mă gândesc bine, mărțișoarele ar putea fi privite ca niște mici medalii pentru meritele femeilor în războaiele zilnice duse pe fronturile casnice din bucătărie, dormitor sau pe cel de la locul de muncă. Am să mai reflectez la aspectul acesta.

Până una alta, îl aștept în cabinet pe domnul Paul (așa-l cheamă pe bătrânul portar al clinicii) să-l recompensez pentru efortul depus cu trimisul mărțișoarelor, cu un premiu deosebit: o sticlă de cognac Grosperrin, pe care o vom goli pe îndelete împreună. Va ști să aprecieze nobila licoare, doar a fost profesor la Facultatea de Chimie Alimentară.

Vă urez un 1 Martie fericit.

Anunțuri